S P E C T A C O L E

Godot
Cafe-Teatru

 

Improvizatie

”Littleimpro” - Teatru de Improvizație pentru Copii
Duminica 30.04.2017
Cu: Carmen Lopăzan, Claudiu Maier, Alexandra Timofte, Dragoş Muscalu și Marian Hâncu (la pian)

Spectacolul nostru este construit în totalitate pe sugestiile copiiilor. La fiecare probă prezentatorul alege aleatoriu din public un număr de copii (1, 2, 7 etc, în funcție de cerințele jocului) ce vor participa alături de actori la proba respectivă. Copiii sunt încurajaţi să vorbească în public, își folosesc imaginația, creativitatea și spontaneitatea într-un mediu sigur şi prietenos care îi ajută să lege această experienţă de emoţii pozitive, dezinhibante pentru a crea spectacolul alături de actori.

Si, pentru ca de cele mai multe ori adultii participă și ei la spectacol, am creat o probă special pentru ei.
Aparent în joacă, copii sunt motivaţi să interacţioneze în grup, să lucreze în echipă, să fie empatici şi solidari. Crearea
unei stări de bună dispoziţie, într-un context sigur şi adecvat vârstei lor, contribuie la dezvoltarea inteligenţei emoţionale a
copiilor. Expuşi frecvent unor astfel de “stimuli”, cei mici vor trata cu dezinvoltură situaţii de viaţă care se dovedesc
provocatoare chiar şi pentru adulţi.

La Littleimpro toată lumea participă activ atât pe scena, cât și în sală.
Locul unde se va desfășura acțiunea, titlurile poveștilor, limbile inventate, toate acestea sunt luate din public.
IMNUL MESERIEI, POVESTEA, TURIȘTII sunt doar câteva dintre probele spectacolului, probe ce au regului clare, astfel încât joaca devine joc.

Spectacolul dureaza 1h si este recomandat copiiilor intre 6 si 80 de ani +

Preț bilet adulți: 30 lei
Preț bilet copii: 25 lei
 
Tur virtual Godot Cafe Teatru
Parteneri Godot Cafe Teatru