S P E C T A C O L E

Godot
Cafe-Teatru

 

Teatru

"Aici nu se simte" & "Oase pentru Otto" de Lia Bugnar
Vineri 27.04.2018

Regia: Lia Bugnar

"Aici nu se simte" de Lia Bugnar

Cu: Lia Bugnar, Marius Manole

 

O piesă despre un bărbat și o femeie cărora le pute. Nu e greșeală de tipar, chiar despre asta e piesa. "Toată lumea pare bine-merci" numai lor le pute. Nu se cunosc, dar "putoarea" îi face să se refugieze împreună undeva deasupra tuturor, unde aerul e cât de cât mai respirabil. Ce fac doi oameni, bărbat și femeie, care nu se cunosc, când au de stat ceva timp unul lângă altul (la orizontală)? Îți spun lucruri pe care nu le-ar spune nici celui mai apropiat prieten. Dialogul lor, deși trist, are hazul lucrurilor atât de banale încât nu te-ai aștepta vreodată să le citești într-o carte sau să le vezi într-o piesă de teatru. Un bărbat și o femeie forțați de împrejurări să stea împreună în singurul loc cu aer respirabil din jur. Și pentru că aerul curat face bine la inimă și, implicit la sentimente... parcă se și îndrăgostesc puțin...
Durata: 50 min


"Oase pentru Otto" de Lia Bugnar

Cu: Medeea Marinescu, Lia Bugnar, cățelul-actor Iago (”Oase pentru Otto”)

 

Două prostituate pe șoseaua de centură. Da. Și?! De ce să merg la teatru ca să văd ceva ce pot vedea oriunde pe drumurile patriei?! Tocmai de-asta. Pentru că le vedem, dar de fapt nu le mai vedem. Ne-am obișnuit cu ele ca și cu gropile, ca și cu gunoaiele, nici măcar nu ni se mai par ceva picant. Sunt ca niște umbre ale șoselei.
Și-atunci, când ne trezim cu ele față în față în sala de spectacol, mai întâi suntem stânjeniți, apoi ne întrebăm dacă e un spectacol din ăla vulgar cum sunt mai toate comicăriile de pe la televizor, după care (neavând de ales) ne liniștim și LE PRIVIM. Și sunt altfel decât ni le-am închipuit. Și diferențele dintre noi și ele sunt atât de mici... (cum sunt între noi și oricare alt om). Și nu vreau să zic vorbă mare da\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\' dacă ești un om normal, la sfârșitul celor 50 de minute le și îndrăgești. Pe cineva care te face când să râzi, când să plângi, nu poți decât să-l îndrăgești în cele din urmă. Iar pe Iago, cel mai bun cățel-actor, îl îndrăgești din prima.
Durata: 60 min


Preț bilet: 40 lei

  Cumpara bilete online
Tur virtual Godot Cafe Teatru
Parteneri Godot Cafe Teatru